Chestorul Senatului, Ioan Chelaru, a declarat, miercuri, că ar dori să rămână cazat la hotel, motivat de „puterea obișnuinței”, dar și de facilitățile asigurate, însă în situația în care nu se va încadra în suma stabilită în acest sens își va căuta o „gazdă”.
„Eu cred că dacă vor fi foarte mulți senatori care vor dori să rămână (cazați la hotel, n.r.), sau să stabilească să locuiască într-un anume hotel există posibilitatea – și se va decide la nivelul fiecărui grup parlamentar – ca el să negocieze pe grup. Însă nimic nu împiedică un parlamentar să-și negocieze la un hotel sau la o casă, la o pensiune(…). Eu am stat opt ani la hotel, prefer să stau la hotel, dar în condițiile în care suma respectivă nu îmi va permite să stau la hotel o să-mi caut o gazdă”, a susținut Chelaru.
El a afirmat că printre motivele pentru care ar dori să rămână cazat la hotel se numără „puterea obișnuinței”, facilitățile asigurate de operatorii hotelieri în ceea ce privește „curățenia, zona păzită, sigură”, dar și locația centrală în Capitală.
De asemenea, Chelaru a menționat că este posibil ca după depășirea crizei economice mulți dintre parlamentari să dorească să revină la cazarea la hotel.
Senatorul PSD a precizat că deocamdată Senatul are mai multe contracte încheiate cu unitățile hoteliere până la 1 martie.
„Până la 1 martie probabil aceste contracte vor funcționa în continuare, e firesc, și în luna februarie fiecare parlamentar va lua o decizie cu privire la modul în care se va caza pentru această sesiune și pentru sesiunile următoare”, a susținut chestorul Senatului.
El a menționat că în prezent sunt cazați la hotel circa 100 de senatori. În plus, Chelaru a menționat că ar urma să fie operate modificări inclusiv în ceea ce privește cheltuielile cu deplasările în teritoriu, fiind limitate la un singur drum dus-întors pe săptămână, fie cu avionul, fie cu automobilul în limita a 7,5 litri de combustibil la suta de kilometri parcurși.
Chestorul a menționat că suma alocată pentru cazarea parlamentarilor, estimată la aproximativ 4.000 de lei pe lună, va fi stabilită prin hotărârea Birourilor Permanente Reunite ale celor două Camere ale Parlamentului.